La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sãnãtate a doctorului Sutu din strada Plantelor.

Se constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem Laurian, St. Mihãilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu si Mihail Brãneanu, care, convocati conform articolului 440 din Procedura Civilã (jurnalul 2783/89), depun la sectia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de pãrere cã “Boala fiind în recidivã, reclamã interdictia pacientului si rânduirea unui tutor care sã poatã primi de la stat pensia lui viagerã si sã poatã îngriji de întretinerea interzisului”.

Procesul verbal al consiliului este scris în întregime si depus de Titu Maiorescu, care era si avocat. Dupã semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) si depunerea raportului medico-legal, iscãlit de doctorii Sutu si Petrescu.

“Cu începere de astãzi, 1 iulie, directiunea politicã si redactia ziarului “Timpul” este încredintatã d-lui Mihail Paleologu”.

2 iulie 1883 -Timpul


“Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redactie, atins fiind în mod subit de o gravã boalã. Ne place însã a spera cã lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtã duratã si cã ne va fi datã fericirea de a anunta revenirea sa sãnãtos la functiunile de pânã acum”.

3 iulie 1883-Timpul


“Aflãm cu sincerã pãrere de rãu cã d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânãr plin de talent si înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cãzut greu bolnav. Sperãm cã boala sa nu va fi de cât trecãtoare si cã în curând vom putea anunta
deplina sa însãnãtosire”.


Ziarul Românul -1 iulie 1883

“Domnul Eminescu a înnebunit. Vã rog faceti ceva sã mã scap de el, cã e foarte rãu”

28 iunie 1883-Sotia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu urmãtoarea rugãminte!

“Mai multi prieteni din capitalã, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru întretinerea amicului lor în casa de sãnãtate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare în aceastã frumoasã si nobilã actiune.”

Telegraful

“În urma unei subscrieri, initiatã de elevii scoalei artelor frumoase din Botosani, s-au strâns 400 lei. De mare ajutor au fost acesti bani, cãci au permis sã i se aplice un tratament special multumitã cãruia starea sãnãtãtii poetului s-a îmbunãtãtit în modul cel mai vãdit, cãci astãzi Eminescu este tot atât de senin cum a fost înainte de boala cea grea de acum patru ani în urmã. În 13 Iulie Eminescu, însotit de sora sa si de dl. Grigore Focsa, doctoral de aice, a sosit în orasul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora 11 a.m. a avut loc, în casa dlui. St. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al orasului Iasi, Col. Dr. Otremba, medic sef al Corpului IV armatã, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez si Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicinã. Desi mai multi din acesti d-ni. medici aveau sã plece din Iasi încã în 13 Iulie, totusi si-au amânat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. În urma unei cercetãri minutioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia cã sãnãtatea lui nu e deloc alteratã si cã trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ce priveste boala lui cea neglijatã, care se manifestase la picioare”.

Eminescu este supus unui consult medical din care reiese cã era sãnãtos psihic la Botosani în 1887

Lui Eminescu i s-a fãcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie.
Acesta este nesemnat.

Autopsia evidentiazã “o degenerescentã grasã a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor plãci întinse si proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât si pe fata interioarã a aortei anterioare.
În fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescentã granulo-grasoasã considerabilã”. Dacã modificãrile la nivelul aortei apartin unei ateromatoze incipiente, deloc neobisnuite, rinichii albi cât si modificãrile ficatului sunt caracteristice pentru o gravã intoxicatie mercurialã.

Creierul lui Eminescu este uitat pe fereastrã, în soare si, dupã câteva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat.


In 1889, Marinescu avea 26 de ani, fiind începãtor, asistentul lui Babes. Dacã prof. Babes nu a primit creierul, pot fi avute în vedere douã posibilitãti: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tânãrului asistent, ori pe undeva, anumiti oameni, se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babes.

“Creierul mi s-a adus dela Institutul Sutu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvolutiunilor. Putrefactia era datoratã faptului cãldurii celei mari, probabil cã s’a scos prea târziu dupã moarte... Creierul era în adevãr voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningitã localizatã la lobulii anteriori... Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am fãcut studiul istologic, ceea ce e o mare lacunã... Sãrmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis în treacãt, nu stiu dacã s-a fãcut în bune conditiuni altor literati distinsi cari, ca si dânsul, au murit de paralizie generalã”.

Gheorghe Marinescu

“Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetãtor stiintific, autor a peste 100 de lucrãri din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementã paraliticã.În ceea ce priveste alcoolismul, acesta nici nu intrã în discutie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din mâneca imposturii si botezat ad-hoc congenital”.

Ovidiu Vuia

Iarna grea ca in 1888, cam arare s-a vazut. Troienele de cu vreme au pus pe ginduri pe aceia cari n-aveau lemne sau paltoane.Era un frig umed, cam pe la inceputul lui octombrie.
Intr-o seara, alergam spre casa, pe bulevardul Elisaveta, in Bucuresti, neprivind nici in dreapta, nici in stinga, de teama ca nu cumva sa ma opreasca un prieten cu palton in drum. Mi-era frig de tot, intr-o haina foarte compromisa de vara.
Deodata un om inalt, spatos, mi se pune in cale:
- Niculene, stai!

Leon Gheorghe Nicolescu
Ma uit bine: Eminescu.
- Ce faci, coane Mihalache?
- Ma duc sa beau bere la Gheorghe.
- Ai dat de capital?
- Am doi franci. Fixule, mincam un crenvust?
Apoi privi mai bine la mine.
- Dar de ce tremuri asa? O sa racesti. Copil mai esti sa-ti lasi paltonul acasa!
- N-am avut ce lasa, caci n-am palton. Si apoi, mestere, e drept ca n-a venit vremea. Dumnezeu si-a pierdut contabilitatea.
- Pacat ca nu esti acolo, ca ai incurca-o si mai rau.
- Brrr! Tremuram al dracului.
- Hai la o bere!
Intram. Acolo Eminescu ma face mai intii sa-i admir paltonul. O culoare cafenie spalacita; ii venea pina la picioare si larg de-ar mai fi incaput unul comod intr-insul.
- N-ai parale ca sa-ti cumperi un palton, vad eu, Fixule, sau le cheltuiesti pe drumul negustorului de haine... Ia asculta, fa ca mine. Vezi ce palton bun?
- Nu prea prea!
- Ba e bun, ca-mi tine cald. L-am luat pe 13 franci de la hala vechiturilor. Te duc si pe tine sa-ti iei. Sa vii mine cu parale...
Cei doi franci ai lui Eminescu si vreo 70 de bani ai mei platisera cheful de bere si de crenvursti cu hrean.Cind sa iesim, Eminescu, vazindu-ma tremurind ca varga:
- Unde stai Niculene?
- Departe, in Tirchilesti, cu Magion.
- O sa ingheti pina acolo.
- Nu! Merg repede.
- Nu se poate. Nu vezi cum ploua de subtire si de rece? Te duc eu pina acasa. Te invelesc cu prisosul paltonului meu!
- Lasa-ma, cucoane Mihalache. Cum o sa mergi pina la dracu cu mine?
Eminescu suferea de picioare in vremea aceea, asa ca mergea foarte greu. Vrind-nevrind, m-a invelit in paltonul de 13 lei si m-a dus, incet- incet, pina acasa, cu toate protestarile mele.Despartindu-ne, imi zise:
- Am dat 13 lei pe palton. Ne-a invelit pe amindoi. Prin urmare ma costa numai 6 lei si jumatate!

"De 7 nopti, de cand stau langa nenorocitul, numai astazi a putut fi scos din camasa de forta, avand niste furii ce seamana mai mult a turbat decat a alienat. Indata ce-l dezleaga, rupe tot cu-o putere de fiara si striga de produce un ecou ingrozitor in spital, unde se afla 80 de alienati, afara de femei, dar nici unul in starea grozava a lui. Capul ii este spart si umflat; nu pot insa afla de la nimeni cine-a comis aceasta cruzime contra lui"

Scipione Badescu, redactor al Curierului de Botosani

"..Petre Poenaru, care, jucanduse ca din intamplare cu prastia, il izbi in frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricica. () Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care ii pricinuise o simpla zgarietura"


G.Calinescu incidentul, in 1932, in prima editie a "Vietii lui Mihai Eminescu":

"Atata va spun si va rog sa spuneti la toti ca nenorocitul meu frate a murit in cea din urma mizerie si moartea i-a fost cauzata prin spargerea capului ce i-a facut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Sa fereasca Dumnezeu si pe cei mai rai oameni din lume sa fie instalati lad-rul Sutu, ca fiecare va avea sfarsitul iubitului meu frate".

Hanrietta Eminescu

"Uneori, veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas si altii care-i ziceau lui Eminescu "maestre" si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit."

Dumitru Cosmanescu

"Un modest cetatean, mic de stat si cu o barbuta alba, a suit scarile redactiei noastre, voind sa ne faca o comunicare. Din ziare, stia ca se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, si venea sa ne spuna si el ce stia, personal, despre cel pomenit. Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes"

Universul

Adevarul despre moartea lui Eminescu

...vine odata pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, îi da lui Eminescu în cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi:
"Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc Asta m-a omorat!"

Pe 8 noiembrie 1886, de Sfinţii Mihail Şi Gavriil a cerut să fie spovedit şi împărtăşit la Sfânta Mănăstire Neamţ!
Preotul care l-a împărtăşit a mărturisit că Eminescu „era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-a sărutat mâna şi a spus: Părinte, să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie o mănăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă „Lumină lină”!

Există două copii ale actului de naştere al lui Eminescu, ambele autentificate, una păstrându-se la Iaşi şi alta la Bucureşti!

creierul lui Eminescu a cântărit 1490 de grame!

Eminescu va sta în spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, pentru piciorul rupt, în lunile noiembrie-decembrie 1885...pe cand detinea funcţia de profesor suplinitor de Geografie!

Veronica Micle moare pe 4 august 1889, după 50 de zile de la moartea lui Eminescu!

în 1893 apare: Mihail şi Henriette Eminescu, Scrisori către Cornelia Emilian şi fiica sa, Cornelia care cuprinde 80 de scrisori, dintre care 5 ale lui Eminescu.
-Pe baza acestei surse s-a instaurat ideea că Eminescu a avut sifilis şi că l-a luat de la Veronica.
-Nici până astăzi acest epistolar nu a fost dat Academiei Române ci aparţine familiei Emilian.

„Atâta foc, atâta aur
Şi-atâtea lucruri sfinte
Peste-ntunericul vieţii
Ai revărsat, Părinte!”,

Eminescu a creat versuri pe loc, deşi îi dădea impresia că le citeşte de pe o foaie, pe care erau scrise doar cuvintele: gloriosul voievod!

Vlahuţă spune că versurile erau frumoase dar rupte din poeme diferite şi că reveneau mereu, ca leitmotiv, cuvintele foc şi aur. El reţine doar patru versuri, de mijloc, cu înţeles mistic.
Alexandru Vlahuţă

când Eminescu a fost internat prima oară, vorbeşte de un acces de furie al acestuia şi de legarea lui în cămaşa de forţă!
D. Teleor, în 1883

Ion Popescu( alt coleg de revistă al lui Eminescu) mărturiseşte cum l-a vizitat pe Eminescu la ospiciul din str. Plantelor din Bucureşti şi spune că era în toată firea...(„rezultatul [mergerii la el] a fost convingerea deplină, că Meşterul era sănătos şi n-avea ce căuta în str. Plantelor)

-acesta spune că Eminescu fuma mult în această perioadă.
-Eminescu îi mărturiseşte lui Popescu că studiază ticurile bolnavilor de la ospiciu şi că are nevoie de cărţi şi gazete.
-

Ilie Ighel, redactor la Fântâna Blandusiei îl vizitează pe Mihail în ospiciul din strada Plantelor în 1889.
-Ighel spune că Mihail scria versuri pe pereţi(„scrierea [lui] e ca de obicei liniştită, trăsăturile regulate”)
-Ighel redă următoarele versuri din notesul lui Eminescu:

„Toamna pomii înfloresc
Şi se scutură toţi pomii de flori,
Iar inimile noastre
Le prinde fiori.

Veniţi în lumină
Copii drăgălaşi
Şi faceţi cu mine-mpreună
Sălaş.

Valurile viforă
Com tutte le forme”

-Ighel văzuse poemul Viaţa, găsit postum în halatul lui Eminescu, din care citează o strofă.

-Certificatul de deces al lui Mihail EMINESCU e trecută data de 15 iunie, ora 3 antemeridian
-a fost eliberat pe 17 iunie 1889, când a fost îngropat la Bellu

-un raport medical din 23 martie 1889 însă apare cu vârsta de 45 de ani,semnat de dr. Şuţu şi dr. Petrescu („Eminescu este atins de alienaţiune mintală în formă de demenţă”)

-Pe 6 noiembrie 1886, dr. Iuliano şi Dr. Bogdan, întocmiseră şi ei un raport medical, la Iaşi( „din interogatoriul şi conversaţia avută cu Eminescu am putut constata, că el sufere de o alienaţie mintală, cu accente acute, produse, probabil, de gome sifilitice la creier şi exacerbate prin alcoolism”)
-

Eminescu a fost internat în 1889
între 14 ianuarie – 3 februarie
la Ospiciul Mărcuţa de la Pantelimon,
la Institutul Caritatea de lângă Foişorul de Foc.

Eminescu a început să prezinte „simptome de demenţă destul de accentuate” în timpul internării, deşi nu venise cu ele...

„Eminescu…avea…obiceiul de a strânge de pe jos tot felul de lucruri, dintre care unele erau murdare şi se freca cu ele pe corp şi pe cap desfăcându-şi pansamentul, a făcut erizipel la nivelul plăgii, erizipel care s-a întins apoi la faţă, gât, membre superioare, torace, până la nivelul abdomenului”...

„era de constituţie forte, musculatură bine dezvoltată, capul bine conformat, figura mare şi congestionată. Lobulii urechii bine dezvoltaţi, nu erau aderenţi. Prezenta pe ambele gambe cicatrice, urme ale unor ulcere vechi. Nu prezenta dificultate în vorbire, nici tulburări în articularea cuvintelor şi scriere. Scria perfect, fără tremurături, fără omisiuni de litere sau cuvinte...
dr. Vineş

Prietenii îi spuneau lui Eminescu: Maestre

« La maturitate devenise mai degrabă scund (...) deosebit de păros (...) Simptome fizice bizare l-au însoţit toată viaţa. Otita de la 12 ani recidivează la 20 şi la 30. Picioarele sunt acoperite de ulceraţii... Psihoza maniac-depresivă ereditară... alcoolismul şi supradozele de mercur au fost cauzele principale».

Cărtărescu